Tinerii în Biserică

Viața parohiei Februarie 16, 2013

TINERII ÎN BISERICĂ

 

 

  Biserica este "stâlpul şi temelia adevărului"(I Tim. 2, 4), ea mai este numită: ”Ogorul lui Dumnezeu”(I Cor. 3, 9), “casa” sau “templul lui Dumnezeu”, locul unde se uneşte cerul cu pământul, după cum spune Sf. Apostol Pavel efesenilor:”(Voi) sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos, în care toată  zidirea bine alcătuită creşte întru locaş  sfânt în Domnul, întru care voi împreună sunteţi zidiţi spre a fi locaş  al lui Dumnezeu în Duh” (Efes. 2, 19-22).

     Creştinii au datoria de a preţui şi iubi Biserica şi de a-şi îndeplini datoriile faţă de Aceasta.

     În cele ce urmează voi încerca să aduc la cunoştinţă câteva aspecte ce ţin de tinerii din zilele noastre precum şi implicarea lor în cadrul Bisericii.

     Tinerii sunt foarte vulnerabili. De aceea Biserica trebuie să-şi îndrepte cât mai mult atenţia asupra lor. Unul din cele mai importante mijloace de apropiere a tinerilor de Dumnezeu este rugăciunea. Starea celor care se roagă trebuie să  fie o stare de statornicie şi plină de credinţă.

     Tinerii ce alcătuiesc strana parohiei "Sfinţii, Dumnezeieştii şi Dreptii Părinţi Ioachim şi Ana" din satul Cuza-Vodă, încearcă pe cât posibil să ducă la îndeplinire datoriile faţă de Biserică şi astfel să devină un bun exemplu pentru toţi ceilalţi adolescenţi din sat care nu au o legătură mai strânsă cu Biserica. Dupa o întrebare adresată unora dintre aceşti tineri şi anume:”De ce nu vin la Biserică?” s-a constatat faptul că ei nu sunt interesaţi şi că nu văd sensul acestui lucru. N-au fost invăţaţi de mici cele de trebuinţă despre Dumnezeu şi evident că acum cred că se poate trăi şi fără Biserică.

     De aceea, este foarte important ca tinerilor să li se prezinte necesitatea Bisericii în viaţa lor precum şi participarea la Sfintele Slujbe. Mulţi tineri gândesc că e totuna dacă stai acasă să te rogi sau dacă mergi la Biserica. Bineînteles, această concepţie a lor este gresită. Te poţi ruga acasă, poţi medita la Dumnezeu, dar oare mai are loc întâlnirea cu Hristos Cel Adevărat Care ne-a creat, de la Care avem viaţă  şi Care ni Se descoperă în Biserică? Evident că nu! Întrucât unirea noastră cu Hristos se poate realiza doar în Biserică, prin Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Domnului. Fără  această  unire nu vom putea dobândi Raiul pe care ni L-a promis Dumnezeu.

     Amintindu-şi mereu de spusele Mântuitorului, care zice:"De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri" (Luca 9, 26), tinerii parohiei “Sfinţii, Dumnezeieştii şi Drepţii Parinţi Ioachim si Ana” din satul Cuza-Vodă îşi dau toată silinţa pentru a păstra, a răspândi şi a apăra credinţa creştină ortodoxă. Aceştia, împlinesc poruncile Sfintei Biserici cu privire la  frecventarea bisericii, ţinerea posturilor rânduite de aceasta, mărturisirea păcatelor, primirea Sfintei Împărtăşanii, supunerea şi ascultarea faţă de cuvintele sfinte şi mântuitoare ale Domnului.

      În frunte cu părintele paroh Daniel Duca şi cu voia lui Dumnezeu s-au organizat numeroase pelerinaje, ieşiri şi acte de binefacere. Astfel, în perioada 2011-2012, cu toţii au avut buna plăcere să se înscrie şi să participe la pelerinajele de la Nemţişor şi de pe Ceahlău şi de a desfăşura diverse activităţi cu alţi tineri de la A.T.O.R, A.S.C.O.R precum şi de a ajuta nevoiaşii din sat, oferindu-le în perioadele de post de peste an mâncare caldă şi vorbe de mângâiere.

      In perioada 28-31 iulie, la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, a avut loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei(MMB). Aici s-au inscris şi tinerii de la parohia “Sfinţii şi Drepţii Parinţi Ioachim si Ana”.

      Tema celei de-a doua ediţii a Adunării de le Nemţişor a fost “Exerciţii pentru descoperirea vocatiei-a fi un bun creştin, a fi un bun profesionist”. Alături de ei,  i-au avut pe Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi pe IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Programul zilnic a cuprins sesiuni de discuţii pe grupe, activităţi sportive, conferinţe şi pelerinaje.

      Perioada Crăciunului a fost cea mai încărcată  pentru tinerii  parohiei, întrucât aceştia au vizitat şi au colindat bătrânii de la Căminul de bătrâni "Sfinţii Constantin şi Elena"  din Bucium, Iaşi precum şi pe Înaltpreasfinţitul  Mitropolit Teofan.

      Activităţile acestor tineri au vizat o apropiere a lor de Dumnezeu şi petrecerea timpului liber într-un mod plăcut şi folositor. Un exemplu ar fi acela că toţi tinerii de la strană, atât cei de la teologie cât şi cei de la alte licee sau şcoli gimnaziale, au invăţat rânduiala slujbelor, pornind încet, cu paşi mărunţi, de la slujba Vecerniei până la slujba Sfintei  Liturghii.

      Prin împlinirea datoriilor faţă de Biserică, tinerii îşi dau silinţa să lucreze cât mai rodnic pentru binele fiecăruia dintre ei, pentru a izbuti în lupta cu ispitele şi păcatele şi pentru a deveni buni misionari creştini.

 

Marin Nicoleta, elevă în clasa a XII-a, Scoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi